|
Fundatia Judeteana pentru Tineret Valcea are ca scop elaborarea, organizarea si finantarea de programe specifice pentru tineret, instruirea, formarea si educarea tineretului in spiritul traditiilor umaniste, al valorilor democratiei si aspiratiilor societatii romanesti.
Valorile pe care le promovam sunt: competenta, spiritul european, competitivitatea, studiul si perfectionarea profesionala, cultura, traditia, spiritul civic, responsabilitatea, socializarea.
Viziunea nostra: crearea unei societati in care tineretul sa fie recunoscut ca factor determinant in dezvoltarea acesteia.
|
|
Etapa lunii mai a programului “Stop violenţei” s-a desfăşurat la Grupul Şcolar Preda Buzescu din Berbeşti în data de 14.05.2008 cu participarea a circa 60 de elevi. S-au distribuit participanţilor mape cu materiale informative în scopul prevenirii şi combaterii fenomenului înfracţional un rol important avându-l formatorii de opinie instruiţi în acest scop. De asemenea au fost proiectate diverse materiale cu tematică specifică, la întreaga activitatea fiind prezent atât poliţistul de proximitate din localitate cât şi directorul educativ din liceul respectiv, şi nu în ultimul rând s-a pus accent pe combaterea fenomenului de consum alcoolic. |
Programul “Zilele francofoniei” organizat în data de 09.04.2008 s-a desfăşurat la Casa Tineretului într-un parteneriat ce a reunit Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Vâlcea şi Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” Secţia Ostroveni având ca beneficiari elevii din Şcoala Generală nr.13. S-a subliniat în cadrul acestuia prin discuţii şi proiecţii, influenţa culturii franceze asupra culturii române, importanţa studierii limbii franceze şi beneficiile acestui fenomen. Acţiunea umanitară “Tinerilor le pasă” derulată în localitatea Galicea, s-a desfăşurat în perioada sărbătorilor pascale şi a constat – într-o primă etapă- în distribuirea de alimente, rechizite şi haine, familiilor de tineri nevoiaşi, de această activitate beneficiind un număr de 52 de tineri. |
|
Etapa lunii martie a programului “Stop violenţei” s-a desfăşurat la liceul Petrache Poenaru din Bălceşti cu participarea a circa 80 de elevi. Aceştia şi-au manifestat realul interes pentru materialele distribuite, contribuind la un dialog interactiv pe tema prevenirii şi combaterii fenomenului. |
|
La Casa Tineretului în data de 15 ianuarie 2008, a avut loc medalionul literar “ Când te-am vãzut Verena…”, cu ocazia aniversãrii a 158 de ani de la naşterea “poetului nepereche” a românului absolut, Mihai Eminescu. Organizatorii au fost: Biblioteca Judeţeanã Antim Ivireanul – Secţia Ostroveni şi Fundaţia Judeţeanã pentru Tineret Vâlcea, cu participarea unui grup de elevi din clasa a IX a de la Grupul Şcolar General Magheru Rm.Vâlcea, coordonaţi de prof. Agnes Popescu. Pe fondul muzical asigurat de melodiile regretaţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici, dupã alocuţiunile de deschidere susţinute de d-na bibliotecar Popescu Doina, dl. Udrescu Ovidiu – preşedinte F.J.T. Vâlcea şi prof. Agnes Popescu, a urmat un moment literar ce a cuprins lectura scrisorilor de dragoste dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle, urmat de recitarea câtorva poezii de dragoste din opera celor douã personalitãţi. |
|
|